UNA LECTIE DE GRAMATICA :-)

Exista,in momentele in care mintim,satisfactia minciunii reusite.Cea care e atat de plauzibila,incat nu naste nici o suspiciune.Minciuna perfecta e cea pe care, la un moment dat ,ajungi sa o crezi si tu.Cea pe care o spui cu atata naturalete, incat nici o umbra de indoiala nu se abate catre cel care este mintit.Dupa ea nu ai nici o remuscare....e PERFECTA.

Exista,in momentele in care spunem adevarul,insatisfactia si frustrarea adevarului necrezut.Cel care,e atat de greu de crezut tocmai pentru ca e la fel de imperfect ca situatia din care s-a nascut.Adevarul imperfect e cel pe care,la un moment dat,ajungi sa nu il mai crezi nici tu.Cel pe care il spui cu atata zdrentuire in cuvinte,incat acea umbra de indoiala care nu s-a putut manifesta in cazul minciunii perfecte si care s-a facut uitata,agatata poate de semnalul de la telefon,se instaleaza acum peste firavul adevar,asemeni unei vaduve de 20 de ani,stapana acum pe averi fabuloase.

Minciuna ,la urma urmei,o poti explica :"am gresit".Cu adevarul e mai greu. Firescul e intotdeauna anevoios de explicat,tocmai ca e firesc,spunea cineva.Asa ca nu iti ramane decat sa faci recurs la incredere.Increderea inseamna propriile noastre prelungiri de convingeri,sentimente,ganduri pe care le rasfrangem asupra cuiva.Iar acel "cuiva",iti roade orice prelungire,vadit nemultumit de acel adevar imperfect.

Asa ca nu iti mai ramane altceva de facut decat sa capeti din ce in ce mai multa naturalete in rostirea unei minciuni si sa te muti intr-o zona in care nu ai semnal la telefon,sa nu mai aiba de ce sa se cocoate acea umbra de indoiala.

Si inca ceva: eu una nu cred in perfectiune.