REEDITAREA GRESELII (2)

Am fost o persoana care nu stia sa recunoasca cand greseste.Nu din orgoliu.Pur si simplu nu stiam cum se face.Asa cum nu stiu formula chimica a cauciucului.Atunci lucrurile erau simple.Trebuia sa o "dai" cumva astfel incat sa ai dreptate ,ceea ce ,prin deductie logica,insemna ca nu ai gresit.In general imi reusea.

Peste un timp,cand obiceiul asta mi se implementase destul de mult in caracter,a trebuit sa fac o intoarcere de 180 de grade.Sa constientizez,sa recunosc,sa imi cer scuze.La inceput a fost mai greu.Acum este foarte usor.Nu mai am nodul acela in gat care imi schimonosea vocea cand spuneam:"da,am gresit,imi cer scuze".Nu mai rostesc de 10 ori fraza asta in gand,ca sa am curajul de abia a 11-a oara sa o spun cu voce tare.Da! Curajul,ca la urma urmei despre asta e vorba.Cand iti ceri scuze,iti recunosti greseala ,nestiinta,neputinta,vulnerabilitatea....multe.

Cine m-a intors la 180 de grade ,imi spune acum ca "in momentul in care explici inseamna ca nu ai gresit".

Eu cred ca tocmai de aia putem sa iertam,ca in general greselile au explicatii.Ca sa iert,eu vreau greseli cu explicatii,ca sa am de unde sa aleg pe cea mai convenabila.Ar fi greu sa te lupti cu una absurda.